Asfaltul este un amestec complex brun-închis compus din hidrocarburi de diferite greutăți moleculare și derivații lor nemetalici. Este un tip de lichid organic cu vâscozitate ridicată. Este lichid, are o suprafață neagră și este solubil în disulfură de carbon. Utilizări ale asfaltului: Principalele utilizări sunt ca materiale de infrastructură, materii prime și combustibili. Domeniile sale de aplicare includ transporturi (drumuri, căi ferate, aviație etc.), construcții, agricultură, proiecte de conservare a apei, industrie (industria extractivă, producție), departamentul de uz civil etc.

Tipuri de asfalt:
1. smoala de gudron de cărbune, smoala de gudron de cărbune este un produs secundar al cocsării, adică substanța neagră rămasă în ibricul de distilare după distilarea gudronului. Este diferit doar de gudronul rafinat în proprietățile fizice și nu există o limită evidentă. Metoda generală de clasificare este să stipuleze că cele cu un punct de înmuiere sub 26,7°C (metoda cubică) sunt gudron, iar cele peste 26,7°C sunt asfalt. Slam de gudron de cărbune conține în principal antracen refractar, fenantren, piren etc. Aceste substanțe sunt toxice și, datorită conținutului diferit al acestor componente, proprietățile smoalei de gudron de cărbune sunt, de asemenea, diferite. Schimbările de temperatură au un impact mare asupra smoală de gudron de cărbune. Este predispus la fragilitate iarna și la înmuiere vara. Are un miros deosebit la încălzire; după 5 ore de încălzire la 260°C, antracenul, fenantrenul, pirenul și alte componente conținute în acesta se vor volatiliza.

2. Asfalt petrolier. Asfaltul petrolier este reziduul după distilarea țițeiului. În funcție de gradul de rafinare, acesta devine lichid, semisolid sau solid la temperatura camerei. Asfaltul petrolier este negru și strălucitor și are sensibilitate ridicată la temperatură. Deoarece a fost distilat la temperaturi de peste 400°C în timpul procesului de producție, conține foarte puține componente volatile, dar pot exista totuși hidrocarburi cu moleculară mare care nu au fost volatilizate, iar aceste substanțe sunt mai mult sau mai puțin dăunătoare sănătății umane.

3. Asfalt natural. Asfaltul natural este depozitat în subteran, iar unele formează depozite minerale sau se acumulează pe suprafața scoarței terestre. Majoritatea acestui asfalt a suferit evaporare și oxidare naturală și, în general, nu conține nicio toxină. Materialele asfaltice sunt împărțite în două categorii: asfalt de pământ și asfalt de gudron. Asfaltul de pământ este împărțit în asfalt natural și asfalt petrolier. Asfaltul natural este reziduul după expunerea pe termen lung și evaporarea uleiului care se scurge din pământ; asfaltul petrolier este produsul obţinut prin tratarea uleiului rezidual rămas din petrolul rafinat şi prelucrat prin procese adecvate. . smoala de gudron este un produs reprocesat din gudron obținut din carbonizarea cărbunelui, a lemnului și a altor materii organice.

Marea majoritate a asfaltului utilizat în inginerie este asfalt petrolier, care este un amestec de hidrocarburi complexe și derivații lor nemetalici. De obicei, punctul de aprindere al asfaltului este între 240℃~330℃, iar punctul de aprindere este cu aproximativ 3℃~6℃ mai mare decât punctul de aprindere, astfel încât temperatura construcției ar trebui controlată sub punctul de aprindere.